Sfaturi pentru noul an
2 Împăraţi 13:14-19, 22-25


Suntem la începutul unui nou an calendaristic. Ne-am luat rămas bun de la anul 2007 şi privim acum înainte spre anul 2008. Fiecare dintre noi probabil ne gândim: „Oare ce surprize îmi rezervă acest an? Va fi un an care îmi va aduce mai multă bucurie şi împlinire sau, dimpotrivă, va fi un an greu, cu multe încercări şi suferinţă?"
Pentru că nu ştim niciodată dinainte ce ne rezervă viitorul (şi e mai bine că nu ştim), aş vrea să ne îndreptăm atenţia spre Dumnezeu şi spre Cuvântul Său, Sursa noastră de linişte şi încredere în astfel de momente. Atunci când îţi lipseşte acea siguranţă legată de viitor, e bine să ştii că ai un Tată care cunoaşte totul şi care veghează asupra paşilor vieţii tale pe acest pământ.

În textul pe care l-am citit este vorba despre întâlnirea dintre omul lui Dumnezeu, Elisei, şi împăratul care a domnit peste Israel în vremea sa, Ioas. Sunt câteva lucruri de învăţătură pe care le putem desprinde din acest text şi le putem aplica la viaţa noastră în anul care ne stă înainte.

1. Raportează-te corect faţă de încercări
Înainte de a analiza dialogul dintre Elisei şi Ioan, aş vrea să ne uităm în versetul 14 în care ni se spune că: Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit.
Cine era Elisei? Cred că la această întrebare cei mai mulţi dintre noi pot da un răspuns. Elisei a fost ucenicul lui Ilie, continuatorul lucrării începute de el şi unul dintre cei mai mari profeţi pe care i-a avut Israel de-a lungul istoriei. Mai mult decât atât, Elisei a avut o putere chiar mai mare decât a lui Ilie. De unde ştim lucrul acesta? Dacă întoarcem câteva file, putem citi lucrul acesta în 2 Împăraţi 2:9-15.
Dumnezeu a ascultat cuvintele rostite de robul său Ilie şi l-a îmbrăcat pe Elisei cu o măsură dublă de putere spirituală, astfel că Elisei a făcut numeroase minuni de-a lungul vieţii sale.
Ne întoarcem acum la cuvintele citite în versetul 14. Nu vi se pare ciudat faptul că un om al lui Dumnezeu, un prooroc care a avut o dublă putere spirituală decât a lui Ilie, a ajuns să moară în urma unei boli? Nu e ciudat oare faptul că cel care a vindecat şi a înviat chiar oameni morţi, ajunge în cele din urmă să nu se poată vindeca pe sine însuşi?
Aici însă este o lecţie extraordinar de profundă şi frumoasă totodată. Dumnezeu ne învaţă un lucru foarte important şi anume, faptul că cei care fac lucrări extraordinare pentru El, nu sunt mari prin ei înşişi, şi că de fapt, şi ei sunt la fel ca toţi ceilalţi oameni.
Mă gândesc de asemenea la un alt titan al lucrării lui Dumnezeu, apostolul Pavel, care şi el, în pofida lucrării extraordinare pe care a făcut-o pe ogorul Evangheliei, a fost chinuit ani la rândul în trupul lui de un „ţepuş" de care n-a putut scăpa nicicum, deşi s-a rugat pentru aceasta. Şi ştiţi de ce? Tot el ne dă răspunsul: Ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri (2 Corinteni 2:7a).
Iată un prim lucru de învăţătură pentru anul care ne stă înainte. Atunci când lucrăm mai bine şi mai cu sârg pentru Domnul, atunci când realizările sunt mai mari şi mai răsunătoare, Dumnezeu ne poate da câte un ţepuş, câte o încercare, câte o boală, ca să nu ne lase să ne umflăm de mândrie, ca astfel să nu ne pierdem răsplata care ne aştepată în ceruri şi să nu cădem în capcana de a ne uita în urmă la tot ceea ce-am realizat şi să spunem: „Iată ce am putut realiza prin puterea mea, prin înţelepciunea mea şi prin resursele mele".
Atât apostolul Pavel cât şi Elisei, şi mulţi alţi slujitori ai lui Dumnezeu care au înţeles acest principiu dumnezeiesc, au primit fără murmur încercarea. Nu-l vedem pe Elisei murmurând şi crâcnind, dimpotrivă, vedem un om al lui Dumnezeu care-şi aşteaptă cu seninătate sfârşitul alergării pământeşti şi răsplata lucrării făcute cu dragoste şi sacrificiu. Acesta trebuie să fie şi răspunsul nostru. Indiferent de ceea ce Dumnezeu va îngădui în viaţa noastră, noi trebuie să acceptăm, continuând totodată să-L slujim fără murmur până în ultima clipă a vieţii noastre.

2. Pregăteşte-te de luptă
Pregătirea de luptă este a doua învăţătură pe care o desprindem din acest text. În versetul 15 citim acest lucru: Elisei i-a zis: „Ia un arc şi săgeţi". Şi a luat un arc şi nişte săgeţi.
Haideţi să reflectăm asupra acestei cereri. Elisei îi cere lui Ioas să ia în mâna sa un arc şi nişte săgeţi. Cele două mâini ale lui Ioas având în ele arcul şi săgeţile sunt un simbol al modului în care fiecare dintre noi trebuie să intrăm în noul an.
Fiecare om poartă ceva la cumpăna dintre ani: unii poartă îngrijorările anului precedent, alţii poftele nesatisfăcute, unii poartă aspiraţii şi idealuri, alţii doar dorinţe meschine. Fiecare om însă poartă ceva în sufletul lui şi intră în noul an cu un anumit „bagaj" de dorinţe, aspiraţii sau idealuri.
Ce trebuie să poarte un copil al lui Dumnezeu la trecerea dintre ani? Haideţi să luăm câteva exemple din Biblie pentru a înţelege mai bine acest aspect.
Primul exemplu la care ne vom uita este Moise, În Exodul capitolul 4 cu versetul 2, Dumnezeu îi pune o întrebare lui Moise: Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?" El a răspuns: „Un toiag". Ştim minunea pe care Dumnezeu o face cu toiagul transformat în şarpe. Pasajul se încheie cu porunca lui Dumnezeu: Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele.
Toiagul din mâna lui Moise era un semn al puterii şi prezenţei lui Dumnezeu în viaţa lui. Versetul 20 din acelaşi capitol se încheie cu cuvintele: Şi-a luat în mână toiagul lui Dumnezeu. Moise a plecat spre Egipt având în mână un semn al prezenţei şi puterii lui Dumnezeu.
Al doilea exemplu îl găsim în Luca capitolul 9 cu versetul 62. Aici Domnul Isus spune următoarele: Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Plugul este un simbol al lucrării spirituale iar mâna pusă pe plug este simbolul dăruirii, al sacrificiului în lucrare.
Întorcându-ne la textul nostru, cred că suntem conştienţi fiecare că anul în care am intrat va fi unul în care avem de luptat atât în planul vieţii de zi cu zi, cât mai ales în plan spiritual. Cei care intră nepregătiţi în noul an, cei care cred că anul care vine este lipsit de încercări şi ispite, sunt lipsiţi de înţelepciune.
Ca să putem trece cu bine prin tot ceea ce Dumnezeu va îngădui în viaţa noastră în acest an, trebuie să fim gata de luptă. De ce? Pentru că nimeni nu se poate înarma în locul altuia. Fiecare dintre noi trebuie să fim gata de luptă. Un creştin pregătit, care veghează şi care înţelege mersul vremurilor, nu va intra în noul an ciocnind paharul cu şampanie, ci pe genunchi, în rugăciune, implorând ajutorul şi călăuzirea lui Dumnezeu.
Cum ar trebui să intrăm în noul an? Însoţiţi de prezenţa şi puterea lui Dumnezeu, gata de lucru şi de luptă totodată. Dumnezeu să ne ajute la lucrul acesta!

3. Încordează arcul!
Al treilea aspect pe care-l desprindem din acest text, îl găsim în prima parte a versetului 16: Apoi Elisei i-a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta". Conform DEX, „a încorda" înseamnă „a întinde puternic". Oricât de puternic ar fi un arc, el nu are nici o valoare în mâna unui om dacă nu este încordat, întins cu putere.
În plan simbolic, încordarea arcului cu propria mână înseamnă conştientizarea lucrurilor pe care trebuie să le facem noi înşine. Sunt lucruri pe care le face Dumnezeu pentru noi dar sunt lucruri pe care, degeaba aşteptăm să le facă Dumnezeu sau alţi oameni; acelea ne revin nouă înşine să le facem.
Încordarea arcului cu propria mână înseamnă totodată responsabilizare şi motivare. Când încorzi arcul depui un efort, te concentrezi, eşti atent să nu ratezi. În noul an în care Dumnezeu ne-a îngăduit să intrăm, Dumnezeu ne va scoate înainte noi oportunităţi de slujire, ne va călăuzi în direcţii noi, ne va ajuta să înţelegem noi lucruri ce ţin de lucrare. Putem să ratăm toate aceste ocazii sau, dimpotrivă, să ne încordăm „arcul" voinţei, „arcul" resurselor, „arcul" calităţilor cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat şi să fim gata să-L slujim mai bine şi mai mult pe El.
Cineva spunea: Cei slabi au doar dorinţă. Cei puternici, în schimb, au şi voinţă. Cred că această maximă se potriveşte foarte bine la acest punct. Mulţi creştini stau în mână cu „arcul" binecuvântărilor şi a resurselor sau al puterii de lucru şi luptă spirituală, pe care Dumnezeu li l-a dat, şi nu fac nimic cu el. Se uită la alţii doar, la modul în care alţi credincioşi îşi încoardă propriile lor „arcuri", au şi ei dorinţa de a face ceva dar le lipseşte voinţa. Ce este, de fapt, voinţa? Materializarea, punerea în practică a dorinţei.
Iată un alt subiect de rugăciune pentru acest început de an: „Doamne, ajută-mă să fac pasul credinţei, pentru a trece de la starea de creştin pasiv, la cea de creştin activ, implicat în lucrarea Ta şi-n slujirea altora". Dacă ai fost un creştin care n-ai făcut mai nimic pentru lucrarea lui Dumnezeu în anul care a trecut, pune-ţi foarte serios această întrebare: „Doamne, care sunt aşteptările Tale cu privire la viaţa mea?" După ce ai găsit răspunsul la această întrebare, fii gata să-ţi încordezi „arcul" vieţii pentru a-L sluji cu credincioşie pe Dumnezeu.

4. Ţinteşte în direcţia corectă!
Rămânem tot în versetul 16, pentru a descoperi cel de-al patrulea lucru pe care trebuie să-l facem în anul care ne stă înainte: Şi după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului.
Mi-e cea mai dragă imagine din acest text. Am încercat să vizualizez cu ochii minţii scena care s-a petrecut atunci. Mi-l închipui pe bătrânul profet Elisei, după ce l-a văzut pe Ioas încordând arcul, venind în spatele lui şi punându-şi ambele mâini peste mâinile împăratului, întorcându-l apoi în direcţia în care trebuia să zboare săgeata. Ce imagine extraordinară: mâinile omului lui Dumnezeu peste mâinile împăratului!
Ce a vrut, de fapt, Elisei prin gestul lui? Să dea direcţia corectă săgeţii. Gestul lui nu imprima mai multă forţă săgeţii, doar o direcţiona. Încordarea arcului a trebuit să o facă Ioas, direcţia însă a dat-o Elisei!
Ştiţi ce văd eu în acest gest, cu aplicabilitate pentru noi astăzi? Mâinile lui Dumnezeu peste încordarea noastră, pentru a da sens şi precizie săgeţii vieţii noastre. Vai de lucrarea şi de lupta omului din care lipseşte mâna lui Dumnezeu! Va fi o lucrare şi o luptă îndreptată într-o direcţie greşită! Dacă vrem să ştim direcţia corectă, trebuie să lăsăm ca mâna lui Dumnezeu să se odihnească peste efortul, peste sacrificiul, peste lucrarea, peste lupta pe care o ducem.
Mâna lui Dumnezeu... Oare cum arată mâna Lui? Oare cum este apăsarea mâinii Lui? Ce simţi atunci când Dumnezeu te ia în braţe şi te îndreaptă în direcţia voită de El? Ce simţi atunci când Îi poţi simţi parfumul, când Îi poţi simţi respiraţia, când Îi auzi glasul? Nu vreau să fiu înţeles greşit când folosesc aceste cuvinte; aş vrea însă să scot în evidenţă profunzimea dar totodată intimitatea părtăşiei cu Dumnezeu, atunci când ne lăsăm cuprinşi de braţele Lui.
Oare, câţi dintre noi pot simţi cu adevărat braţul lui Dumnezeu în viaţa lor? Oare, ce scopuri ne-am propus pentru acest an? În ce direcţie ne gândim să aruncăm săgeţile resurselor vieţii noastre? Se suprapun oare acele direcţii cu cele în care Dumnezeu vrea să ne implicăm?
Mare atenţie, pentru că aruncarea resurselor într-o direcţie greşită, oricât de mare este încordarea omului, din perspectiva cerului nu este decât irosirea „săgeţilor" binecuvântărilor venite de sus. În ziua judecăţii, mulţi vor zic: „Doamne, n-am făcut noi atâtea lucruri în Numele Tău?" Şi cu toate acestea, Cuvântul ne spune că vor fi alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu. De ce? Unul din răspunsuri poate fi şi acesta: au irosit în direcţii greşite „săgeţile" resurselor şi a binecuvântărilor pe care Dumnezeu li le-a dăruit, ca atare, lucrarea lor n-a avut nici o valoare din perspectiva bilanţului ceresc.

5. Loveşte prin credinţă!
Am ajuns la ultimul punct al acestui mesaj. Versetul 18 din textul citit ne spune următorul lucru: Elisei i-a mai zis: „Ia săgeţi". Şi a luat. Elisei i-a zis împăratului lui Israel: „Loveşte în pământ!" Şi a lovit de trei ori; apoi s-a oprit.
Care sunt greşelile făcute de Ioas aici, pentru că citim în continuare faptul că Elisei s-a supărat pe el? În primul rând, faptul că nu a avut suficientă credinţă. Ioas a avut un comportament şovăielnic în acest episod, subestimând lucrarea cerută şi rolul profetului lui Dumnezeu.
Când citim scurta prezentare a vieţii lui Ioas împăratul lui Israel, descoperim un împărat care a făcut ce este rău împotriva Domnului, şi care a urmat viaţa falimentară a predecesorilor săi. Felul său de viaţă lumesc şi-a pus amprenta asupra caracterului şi deciziilor sale. Într-un moment important ca şi acesta, când Ioas ar fi trebuit să lovească prin credinţă, el dă dovadă de nesiguranţă şi şovăială.
Aş vrea să nu uităm acest adevăr. Adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu, cei care nu numai că spun dar şi umblă prin credinţă împreună cu Dumnezeu, se văd abia în momentele cruciale ale vieţii. În astfel de situaţii, când li se cere să acţioneze nu pe baza unor lucruri sigure ci prin credinţă, creştinii fireşti sunt nesiguri pe acţiunile lor şi falimentari în deciziile pe care le iau. Tot în astfel de momente, eroii credinţei ştiu ce trebuie să facă şi iau deciziile corecte.
A doua greşeală făcută de Ioas a fost aceea că, datorită lipsei de credinţă şi datorită nesiguranţei din viaţa lui, el s-a oprit fără ca cineva să-i ceară acest lucru. Ioas ar fi trebuit să lovească până când Elisei i-ar fi spus: „Opreşte-te, de-ajuns!"
Lipsa credinţei şi umblarea în fire îi face pe unii creştini să se oprească atunci când ar trebui să continue să lucreze sau să meargă înainte, şi să continue să lucreze atunci când, de fapt, ar trebui să se oprească. Cu alte cuvinte, fac lucrurile exact invers.
Cred că sunt o mare binecuvântare acei copii ai lui Dumnezeu care ştiu când trebuie să lucreze şi când trebuie să se odihnească, care ştiu când trebuie să înceapă lupta şi când trebuie să încheie lupta, care ştiu când trebuie să dea şi când trebuie să ia înapoi. Lipsa discernământului spiritual în multe din acţiunile noastre este un semn al copilăriei spirituale pe care unii dintre noi nu vrem să o mai părăsim.
Imaturitatea spirituală a lui Ioas l-a făcut pe Elisei să se mânie: Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el (v. 19). Cum trebuie să înţelegem această mânie? Oare un om al lui Dumnezeu are voie să se mânie? Mânia lui Elisei este urmarea gestului lui Ioas, pentru că gestul său, izvorât din necredinţă şi imaturitate, nu a avut consecinţe imediate asupra lui Ioas, ci consecinţe în timp, dramatice însă, asupra naţiunii sale. Imperiul sirian a reprezentat un permanent pericol pentru Israel.
Aş vrea să subliniez acest aspect. Imaturitatea şi şovăiala unor conducători pot avea consecinţe iremediabile asupra unei naţiuni întregi. Lucrul acesta este cu atât mai grav în plan spiritual, atunci când necredinţa sau comportamentul lipsit de responsabilitate al unor conducători afectează întreaga comunitate.

Aşadar, iată cinci paşi necesari pentru înaintarea noastră spirituală în anul care ne stă înainte. În primul rând, raportează-te corect faţă de încercările care pot veni. În al doilea rând, fii gata de luptă în orice moment. În al treilea rând, încordează-ţi „arcul" voinţei. În al patrulea rând, ţinteşte în direcţia corectă. Iar în final, fii gata să acţionezi prin credinţă! Dumnezeu să fie cu noi toţi. Amin!